Daca va imaginati ca eu sunt omul acela plictisit tot timpul si izolat de restul lumii, care sta incruntat in fata unui calculator, sa stiti ca va inselati! Nu sunt nici Marco Polo care calatoreste dintr-un capat in altul al firmei, sunt doar Marcu si poate ca deja ai intuit ca sunt IT-ist.
Eu ma cert cu algoritmii si ii pun in banca lor cand incep sa o ia razna, inca din anul 2000. Cand apare o problema de ordin tehnic, eu sunt acolo sa fac lumina! Simtul umorului m-a ajutat mereu sa ies din incurcaturi si sunt persoana care face atmosfera si descreteste fruntile colegilor mei. Disciplina, rapiditatea, gandirea critica si rabdarea sunt la locul lor, iar cunoasterea limbajelor de programare ma ajuta in orice intreprind.